Ieri, 7 noiembrie 2022, la ora 11:35, în timp ce conducea autoutilitara pe raza localității Salcea, un bărbat de 28 de ani din comuna Todirești a intrat în coliziune față-spate cu autoutilitara condusă de un bărbat de 27 de ani din județul Botoșani, care din impact, a fost proiectată în față, unde a surprins și accidentat un localnic de 41 de ani, angajat în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni.
Din evenimentul rutier a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei trei participanți la trafic au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
SORIN NICA