Intervenție de urgență, în această dimineață, în satul Lămășeni, din comuna Rădășeni, în urma unui apel la 112 care anunța că un bărbat a intrat cu căruța într-o troiță de pe raza localității.
Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au găsit un atelaj hipo ieșit în afara părții carosabile. În urma evenimentului, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, care se afla în căruță, a fost preluat de către echipajul SMURD și, ulterior, transportat la spital în stare de semiconștiență. De asemenea, calul înhămat la căruță a fost găsit mort.


SORIN NICA
FOTO: ISU Bucovina Suceava