Un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că a suferit un accident rutier cu motocicleta și vrea să fie transportat la spital. Când a ajuns poliția, nu a mai recunoscut accidentul deoarece nu avea permis, iar motocicleta era neînmatriculată și le-a spus oamenilor legii că a căzut de pe scară.
Ieri, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizaţi că pe raza satului Pătrăuți a avut loc un accident rutier soldat vătămarea corporală a unei persoane.
Echipajul care s-a deplasat la fața locului l-a identificat pe un bărbat în vârstă de 27 ani, din satul/comuna Pătrăuți, care le-a spus că a suferit rănile după ce a căzut de pe o scară.
Însă cercetările efectuate de către polițiști au arătat că, ieri, în jurul orei 18.00, bărbatul de 27 ani conducea o motocicletă pe un drum comunal din localitate și pe fondul neadaptării vitezei într-un viraj la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat cu acesta, pe partea dreaptă, pe un spațiu verde.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motociclului, care a transportat motocicleta în curte, iar după două ore a sunat la 112 și a precizat că a căzut cu o motocicleta și solicită intervenția unui echipaj medical care să-l transporte la spital.
Polițiștii au efectuat verificări în bazele de date ale poliției și au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta implicată în accident nu este înmatriculată.
Bărbatul de 27 de ani s-a ales cu un dosar penal pentru săvârşirea mai multor infracțiuni: ”vătămare corporală din culpă”, ”părăsirea locului accidentului sau ștergerea urmelor acestuia”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.