În conferința de presă de azi, primarul PNL de Suceava Ion Lungu s-a arătat foarte optimist că transportul electric în comun va revoluționa activitatea societății Transport Public Local.
După ce, recent, a fost introdus sistemul e-ticketing (păstrându-se, în paralel, și taxatoarele din autobuze), primarul a spus că încasările în perioada 1-7 noiembrie au fost de 315.129 de lei, față de 220.240 de lei în aceeași perioadă a anului trecut.
Edilul a mai spus că ieri au plecat de la firma Solaris (Polonia) către Suceava încă trei autobuze electrice, care se vor adăuga celor patru existente, urmând să mai vină încă opt.
“Vom avea 67 de autobuze electrice, vreau să cred că vom avea mijloace suficiente în așa fel încât să funcționeze la timp, fără să exagerez să meargă ca un ceas elvețian, să meargă acel sistem de informare, să fie culoar unic de transport”, este încrezător Lungu.
El a prezentat comparații pentru a scoate în evidență eficiența transportului electric: autobuzele vechi mari consumă motorină de 3,67 de lei/kilometru, în timp ce autobuzele electrice numai 2,61 de lei/kilometru, iar la autobuzele mici, raportul este de 1,31 de lei/kilometru / 0,94 de lei/kilometru.
DAN PASCARU