Șefii PNL și PSD Suceava, Gheorghe Flutur și Ioan Stan, “se bat cu cărămida în piept” pe tema viitoarei majorări a pensiilor.
Ambii au trimis presei locale mesaje în care atribuie această inițiaitivă partidului propriu.
Flutur: „Am obținut o serioasă victorie pentru pensionari, majorarea punctului de pensie cu 12,5 % pentru toate pensiile, iar cei cu pensii mici vor mai primi ajutoare pe energie și pe hrană, care, în medie înseamnă încă 3- 3,5% începând cu 1 ianuarie 2023.
PNL a avut un rol fundamental în aceste majorări, mă bucur că am contribuit și eu aici la lucruri cruciale pentru populație”.
Stan: “În cele din urmă PSD şi-a impus viziunea şi soluţiile, convingându-i pe partenerii de guvernare că fiecare categorie socială poate fi sprijinită, însă nu la fel, ci diferit. Astfel, cei cu venituri mici vor primi mai mult sprijin din partea statului, pentru că aşa este normal şi echitabil. PSD a promis, PSD s-a ţinut de cuvânt!”