În această seară, un accident rutier cu două autoturisme implicate a avut loc pe DN29, pe raza pe localității Dumbrăveni.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Potrivit reprezentanților ISU Suceava, în eveniment au fost implicate trei persoane, două dintre acestea fiind preluate de către echipajele medicale și paramedicale pentru monitorizare.
Din cele două persoane monitorizate, una a fost transportată la spital.