Pe data de 22 decembrie 2022, în jurul orei 09.00, o patrulă din cadrul SPR 12 Preutești a oprit un autoturismului ce se deplasa pe drumul județean din satul Preuteşti, din direcția Basarabi spre municipiul Fălticeni.
La volan se afla un bărbat de 36 de ani care mirosea puternic a băuturi alcoolice. Oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a nivelului alcoolemiei în sânge.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.