În ședința din 11 ianuarie, Consiliul Județean Suceava va repartiza pe localități suma de 38.176.000 de lei, reprezentând Fondul la dispoziția CJ pe anul 2023.
Distribuirea banilor este următoarea:
Municipiul Suceava- 1.576.000 de lei
Câmpulung Moldovenesc- 1.400.000
Vatra Dornei- 1.400.000
Fălticeni- 1.300.000
Rădăuți- 1.200.000
Gura Humorului- 1.000.000
Siret- 900.000 de lei
Celelalte orașe din județ vor primi 500.000 / 600.000 de lei, iar comunele 200.000 / 300.000 de lei.
Banii vor fi folosiți pentru „susținerea programelor de dezvoltare locală, susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală și cheltuielile de funcționare care, în mod justificat, nu pot fi finanțate din veniturile proprii”.
De menționat că solicitările înaintate de Primării, la sfârșitul anului trecut, au totalizat nu mai puțin de 1.035.372.000 de lei, dar evident că această sumă nu poate fi acoperită în totalitate.
Până la urmă, CJ Suceava va aloca Primăriilor de 27 de ori mai puțin.