Azi-noapte, la ora 01.28, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti a oprit pentru control pe strada Iazului din localitate, autoturismul condus de un localnic de 24 de ani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 24 de ani nu posedă permis de conducere.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat atât testarea cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În autoturism se afla și proprietarul, un alt localnic, care a declarat că a încredințat vehiculul bărbatului de 24 de ani, spre a fi condus pe drumurile publice, deși avea cunoștință despre faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și ,,încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere”, ce va fi soluționat procedural.