Un fel de păsări Phoenix
–
Ne ridicăm pe rând din cenușa altora,
Ne ridicăm forțat din cenușă,
Să facem lumina strălucitoare în ochi de copii
Și să ne-o împrumutăm și nouă.
–
Să ne amintim poziția copilului din pântecul mamei
De câte ori doare sufletul.
Are dreptul și el, încercat de prea multe ori,
Să doară dincolo de minte.
–
Să plecăm fiecare într-o călătorie
De amintiri, cu fiecare cuvânt drag din dicționarul de inimi,
Cu fiecare prieten cu care culorile din ochii noștri rezonează.
Să reținem doar atât, că veșnicia e un cuvânt
Unde ne întâlnim cu toții atunci când vrem,
Atunci când timpul capătă prea multă putere,
Acolo unde mâinile nu mai au forță de strângere,
Unde buzele nu mai pot atinge,
Unde țipătul de pasăre se aude clar,
Peste linia firavă a universului.
