Ieri, 22 ianuarie 2022, la ora 16.49, echipajul de poliție din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o femeie a fost agresată de către concubinul său.
Atât agresorul cât și victima au fost identificați pe strada Alexandru cel Bun, în fața imobilului, bărbatul fiind însoțit la sediul Poliției, iar femeia fiind preluată de către un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Suceava.
Din primele verificări s-a stabilit că cei doi sunt într-o relație de concubinaj și că pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, bărbatul a agresat-o fizic pe concubina sa.
Având în vedere aspectele de mai sus, un lucrător de poliție din cadrul Poliției mun. Câmpulung Moldovenesc – Biroul de Ordine Publică, Compartimentul Proximitate s-a deplasat la Spitalul mun. Câmpulung Moldovenesc în vederea aplicării formularului de evaluare a riscului, iar în urma efectuării acestei activități au fost întrunite condițiile emiterii ordinului de protecție provizoriu împotriva concubinului femeii.
A fost emis ordinul de protecție din data de 22.01.2023, împotriva bărbatului, acesta având interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de 100 de metri de persoana vătămată și de reședința acesteia.
Totodată, polițiștii din cadrul Poliției mun. Câmpulung Moldovenesc – Biroul de Ordine Publică, Compartimentul Proximitate s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „Violență în familie”, fiind întocmit dosar penal.
De asemenea, bărbatul agresor a fost sancționat și contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.