Joi, 26 ianuarie 2023, un bărbat de 65 de ani, din comuna Todirești, a sunat la 112 pentru a reclama faptul că soția lui, de 45 de ani, se manifestă agresiv la domiciliu și l-a împins.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, cearta între cei doi soți a început în jurul orei 18.00, iar femeia a fost cea care s-a manifestat agresiv. Ea și-a jignit și înjurat partenerul, și la un moment dat l-a împins.
Oamenii legii au întocmit formularul de evaluare a riscului, însă s-a constatat că nu există risc iminent și nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva femeii.
Aceasta a fost amendată potrivit Legii nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, femeia s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “violență în familie”.
SORIN NICA