Astăzi, în jurul orei 12.45, un autotren s-a răsturnat pe centura ocolitoare a municipiului Suceava, în zona Zidului Morții.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.
Este vorba despre un autotren încărcat cu mandarine, răsturnat în afara părții carosabile.
Conducătorul autotrenului era conștient, a fost monitorizat de către perosnalul medical de pe ambulanță, după care a fost transportat la Spitalul Județean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Pompierii militari au asigurat măsurile PSI la fața locului din cauza scurgerilor de combustibil.