Memoria jurnalistului sucevean Vichenti Cosma (1968-2021) a fost cinstită, vineri, 10 februarie 2023, în cadrul lansării volumului „Pseudo-schițe”, desfășurate la Dumbrăveni, cu sprijinul lăudabil al autorităților locale.
După o necesară trecere pe la mormântul celui care va rămâne unul dintre cei mai talentați ziariști ai județului din perioada post-revoluționară, foști colegi, prieteni și membrii familiei au continuat rememorările în incinta modernului și primitorului Centru Cultural Acad. Eugen Simion. Datorită implicării secretarului Mihai Chiriac (fost coleg la Nord Press cu Vichi, în anii ’90), întâlnirea a fost mai mult decât emoționantă.
Stârnind zâmbete sau lacrimi ascunse cu greu, au depănat amintiri soția Aurora Cosma, Gheorghe Știrbu, Dan Șarpe (autorul moral al apariției cărții), Relu Gavril Ursache, Mihai Pînzaru PIM, Dumitru Brădățan, Bogdan Diaconița, Adrian Popovici, Valentin Ioan Adomnicăi, Cristi Ochrim. Au fost momente care au arătat că, de fapt, Vichi nu a murit, doar a plecat puțin să scrie pe alte meleaguri…
Amfitrion al evenimentului a fost jurnalistul Relu Gavril-Ursache, care a condus cu umor și inteligență discuțiile și spre o analiză a evoluției presei din anii 90 până astăzi.
Mihai Chiriac, fost jurnalist, secretar al comunei Dumbrăveni: “În ceea ce privește personalitatea lui Vichenti Cosma, fiecare l-am cunoscut mai mult sau mai puțin. Dar mai bine decât Ghiță Știrbu, care l-a luat lângă el, domnul Bradățan care e atât de vechi în presă. Eu am fost doar pasager, din august 95 până în martie 97, când m-au luat cu arcanul la Primăria Dumbrăveni. Un om din punctul meu de vedere întotdeauna trist, întotdeauna pretențios, eu eram omul cu concluzia în materiale. Îmi explica de atâtea ori <Ți-am spus să nu mai tragi concluzia, lasă cititorul!>. <Da, Vichi, așa cum zici tu.>. Un material de-al meu era trei sferturi filozofie și un sfert concluzii”.
Ghiță Știrbu, fost director al publicațiilor “Tinerii Revoluției”și “Nord Press”: “A intrat destul de discret în redacția Nord Press-ului și în viețile noastră, care ne-a bucurat apoi cu scrisul său. Era mai degrabă un om sfios, poate puțin timid, din cauză că avea prea mult bun-simț. Un om asertiv, care punea mai degrabă interesele lui deoparte să te ajute în propriile tale interese. Era un suflet minunat, bonom și elegant în atitudine, lăsând să transpară în exterior valențele unei nobleți spirituale. Iată, a plecat la fel de discret la chemarea Marelui Redactor-Șef, acolo acasă, în patria noastră, a celor ce jinduim la adevărul curat, fără umbre, și ne-a lăsat moștenire o mică bijuterie literară, ca să ne mai lumineze inima când îi chemăm amintirea”.
Bogdan Diaconița, jurnalist: “Frumoase cuvintele și amintirile depănate aici, dar chiar ne-au stârnit emoțiile. Eu mi-l amintesc pe Vichi, am fost coleg cu el în anii 90, era redacția Nord Press-ului peste drum de sediul poliției, la Centrul de Proiectări. Amintiri plăcute! El era mai mare decât mine cu 4 ani și aborda subiecte mult mai interesante ca mine. Eram corespondent pe zona Fălticeni atunci și Vichi aborda subiecte de politică și administrație publică. Era cu totul altceva. Prindea subiectele cele mai tari întotdeauna, de primă pagină. Avea editorialul, ceea ce conta foarte mult și, ceva important, făcea teren în Suceava la instituții și apoi în județ. Mi-am adus aminte de o întâmplare. În una dintre peregrinările sale prin județ – transportul nu era așa dezvoltat ca acum și se mergea mai mult cu trenul-, după câteva ore pierdute pe tren, ajunge în redacție supărat. Din ce cauză? Ori își pierduse, ori îi furase cineva portmoneul în care erau și actele și se gândea cum își face rost de acte, mult de umblat cum era pe atunci. Ieșind cu el puțin din redacție, eram mai mulți colegi, se întâlnește cu o figură publică și îi povestește întâmplarea. La care respectivul îi spune <Vichi, înseamnă că tu nu mai ai identitate!>. Și Vichi, șugubăț și serios în același timp <Poate temporar nu mai am, dar conștiință am.> Celălalt nu a mai zis nimic. Mi-a rămas asta în minte! O imagine frumoasă. Felicit pe organizatori, pe Mișu (Mihai Chiriac n.r.), pe Dan (Dan Acibotăriță n.r.) – te-ai ocupat să strângi toate schițele astea la un loc. E o imagine frumoasă de aducere aminte și cred că Vichi, de acolo de unde e, ne privește cu un zâmbet serios. Și asta este cel mai important.”
Mihai Pânzaru-PIM, grafician și caricaturist: “Eu nici nu am știut că a murit Vichenti și nici nu cred că a murit. Era un tip fain, cu ochii lui cu care te pătrundea. A fost și el un exponent al noului val de libertate. Singura piedică erau propriile limite ale jurnalismului. Spuneați că unu scria mai bine decât altul, era mai mare. Fiecare căuta să demonstreze că are ceva de spus. Asta ar fi concluzia mea, că nimeni nu a venit întâmplător.”
Dumitru Brădățan, jurnalist și scriitor: “Mulțumesc acestui om care nu a murit. Se și spune <Non omnis moriar>, <Nu voi muri în întregime>, a spus un latin acum vreo 2.000 de ani (poetul Horațiu n.r.). Iată, noi suntem aici vii, este și el! Se contaminează. Vichi, mulțumim pentru că ești!”
Aurora Cosma, văduva jurnalistului Vichenti Cosma: “Mulțumesc domnului Dan (Dan Acibotăriță n.r.) pentru că a arătat băieților o altă față a tatălui lor. L-au iubit foarte mult, dar Vichi a fost bolnav foarte mulți ani și copiii mei nu au știut de lumea asta. Ușor, din poveștile lui Vichenti. Dan a fost alături de noi toată perioada asta, cu spitalizarea. Dan este un om de nădejde, un prieten de nădejde! Mulțumesc colegilor, cu o parte dintre ei am fost și eu colegă pentru un timp.”
Dan “Șarpe” Acibotăriță, fost jurnalist: “Cartea cu Vichi a fost pentru mine o onoare și trebuie să-i mulțumesc băiatului că mi-a trimis-o, a avut încredere. Eu la spital am văzut de-a lungul timpului multe lucruri rele. Țin să o felicit pe Aurora că a știut să țină o familie unită, un lucru imens, mare-mare! Ani de zile ne întâlneam și.. Mulțumesc pentru tot!”.
Relu Gavril-Ursache, jurnalist: “Vă doresc multă sănătate, băieți! Să știți că ați avut un tată extraordinar! Eu nu m-am împăcat foarte-foarte bine cu el decât la subredacție, în redacție nu mă împăcam pentru că mă trimitea pe teren. Eu eram mai leneș, nu prea îmi plăcea să fac teren, chestie care mi-a rămas în viața de jurnalist, am cam evitat să fac teren. Cu toate că Vichi mă învăța <Fără să faci teren și să te duci la sursă, nu prea te chemi jurnalist>, dar eu singur la părinți, comod și născut la 7 luni și alte.. Încă o dată, băieți, ați avut un tată extraordinar și încă îl aveți, așa cum a zis Mitică Brădățan, pentru că el nu a murit: <Tăiem cu cretă morții și scriem adormiții>. Și de undeva de acolo de sus, împreună cu ceilalți prieteni din presă, sigur-sigur ne vede!”
SERGIU JIPA
