Reprezentanții magazinului Profi de pe strada Gheorghe Doja din cartierul sucevean Burdujeni au sunat ieri, în jurul orei 17.00, la poliție pentru a solicita intervenția unui echipaj deoarece un client se manifestă violent.
La sosirea oamenilor legii, bărbatul era agresiv verbal cu personalul magazinului, manifestând o stare de agitație. Potrivit cercetărilor, la scurt timp după ce a intrat în magazinul Profi s-a întors la casa de marcat și a început să țipe la casier deoarece nu a găsit pui la rotisor.
După ce i-au cerut să se liniștească și acesta a continuat să înjure, angajații l-au evacuat pe bărbat din magazin și au încuiat ușa.
Până la sosirea echipajului de poliție, a lovit cu picioarele ușa de acces și a proferat amenințări la adresa celor din magazin.
Oamenii legii l-au încătușat și l-au dus la Spitalul Județean Suceava, fiind ulterior internat la Secția de Psihiatrie Burdujeni.
De asemenea, pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “amenințare”.
SORIN NICA