Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret îşi exprimă “nemulţumirea” faţă de decizia coaliţiei PSD-PNL-UDMR de a elimina din Proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar un articol considerat “fundamental”, potrivit căruia “În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic”.
Sindicaliștii spun că transpunerea în practică ar însemna ca un profesor debutant să obţină un venit net de aproximativ 3.900 de lei, mai mic decât a multor categorii de salariați cu studii inferioare celor ale cadrelor didactice.
“Prin eliminarea acestui articol înţelegem că în noua lege de salarizare elaborată de către Ministerul Muncii nu se doreşte ca personalului didactic să i se acorde un nivel de salarizare motivant şi în concordanţă cu importanţa activităţii profesionale desfăşurată”, este mesajul celor două federații sindicale.
O altă nemulțumire este determinată de faptul că actuala coaliţie nu este de acord nici cu un alt articol, conform căruia “finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă, anual, minim 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.”
În aceste condiții, FSLI și Spiru Haret “cer de urgenţă Guvernului” să găsească soluţii la problema aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022, identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar și adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998, remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației, plata suplimentară a personalului nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene și plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.
“În cazul în care solicitările noastre rămân fără rezolvare, angajaţii din educaţie se pregătesc de pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor Prefecturilor în lunile martie şi aprilie, marș de protest desfășurat în București în luna mai și declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai”, este avertismentul celor două federații sindicale.