Ieri, Biroul pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) a comunicat rezultatele concursului organizat în colaborare cu Radio France Internationale (RFI): una dintre cele două câștigătoare este Axenia Dociu, studentă în anul al III-lea la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava.
Ea va avea șansa de a face un stagiu profesional de traduceri din franceză în română, timp de patru luni.
Pe lângă suma de bani pe care o va primi lunar, Dociu va beneficia de sfaturile competente ale unor experți din domeniile presei și traducerii specializate.
BEATRICE OȘEAN