Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava, cu sprijinul Societății Științifice Cygnus, a donat un generator de energie electrică Departamentului de Radiocomunicaţii şi Securitate Informaţională al Universităţii Iuri Fedkovici Cernăuți.
Generatorul foloseşte un motor pe benzină pentru a produce enegie electrică şi poate alimenta consumatori de până la 4 kw.
Sistemul va permite alimentarea cu energie electrică a echipamentelor ce asigură legătura cadrelor didactice cu studenţii în vederea desfășurării activităților didactice în regim online.
„Din cauza războiului, alimentarea cu energie electrică a oraşului Cernăuţi este deseori întreruptă, iar atunci când există, tensiunea furnizată este necorespunzătoare, fapt care duce la oprirea comunicaţiilor, defectarea echipamentelor și întreruperea activităţilor didactice.
Sperăm ca ajutorul nostru să conducă la continuarea în condiţii cât mai bune a actului didactic şi la creşterea calităţii acestuia în contextul crizei prin care trec colegii noştri, profesori şi studenţi din Cernăuţi”, a declarat prof.dr.ing. Dan Milici, decanul FIESC.
BEATRICE OȘEAN