În perioada 10 – 11 martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității din Mediul de Afaceri (S.I.C.E) în colaborare cu polițiștii Biroului pentru Protectia Fondului Forestier și Piscicol (S.O.P.), organizând și defășurând o acțiune pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, a delictelor silvice și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos, sens în care s-au organizat controale în comunele Mălini și Slatina, principalul obiectiv al acțiunii fiind identificarea mijloacelor de transport ce transportă material lemnos fără documente de proveniență.
Pe parcursul desfășurării acțiunii, la data de 11 martie 2023, ora 16.00, în comuna Mălini, sat Stânișoara, a fost identificat un camion proprietatea unei societăți cu sediul social în comuna Mălini, județul Suceava, care se deplasa pe direcția dinspre satul Iesle către satul Mălini și care transporta cherestea rășinoase ce nu era însoțită de acte de proveniență (aviz de însoțire electronic), emise în condițiile legii.
Mijlocul de transport a fost condus la sediul Ocolului Silviuc Mălini, unde fost inventariată masa lemnoasă, constatând că este vorba despre cantitatea de 16,87 mc. cherestea (grinzi) rășinoase.
Având în vedere aspectele constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport, prev. de art. 68 alin. 21 din legea nr. 46/2008 (Codul silvic).
Totodată, polițiștii au dispus măsura indiponibilizării în vederea confiscării a cantității de 16,87 mc. cherestea rășinoase, în valoare de 16.650 lei, care a fost predată în custodia Ocolului Silvic Mălini, până la finalizarea cercetărilor.
De asemenea, s-a luat măsura indisponibilizării, în vederea confiscării, a mijlocului de transport, respectiv autotrenul în valoare de 75.000 de lei (15.000 de euro).
Cercetările sunt continuate, conform competenței materiale, de către polițiștii Biroului pentru Protectia Fondului Forestier și Piscicol (S.O.P.), în cadrul dosarului penal întocmit, sub supraveghrea Parchetuui de pe lângă Judecătoria Fălticeni, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, probarea activității infracționale și tragerea la răspundere penală a celor vinovați.
SORIN NICA