Terenul pe care se va construi sediul viitoarei Judecătorii Suceava rămâne un mal de pământ cu bălării, unde se aciuează câinii comunitari și unde vântul poartă tot felul de gunoaie.
În lipsa finanțării și a obligativității parcurgerii etapelor birocratice, proiectul despre care se tot discută de ani buni avansează în ritm de melc.
Noua clădire ar urma să se construiască în zona bulevardului George Enescu, în apropierea Liceului cu Program Sportiv.
Până acum a fost întocmit studiul de fezabilitate, contractul urmând să se desfășoare prin Compania Națională de Investiții, pe un teren cu suprafața de 6.600 de metri pătrați.
Până când va fi finalizat noul sediu (termen imposibil de estimat, dar oricum îndepărtat în timp), Judecătoria Suceava va continua să funcționeze, înghesuită, în Palatul de Justiție.
Iar malul de pământ din apropierea Liceului cu Program Sportiv va fi adăpost pentru câini și loc de parcare pentru riverani.
DAN PASCARU