Ieri, în jurul orei 19:30, personalul unui echipaj de ambulanță a anunțat poliția cu privire la faptul că un sucevean de 49 de ani, a decedat în parcarea unei stații de carburanți din cartierul Burdujeni.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, bărbatul se afla în parcarea stației Peco RO din strada Calea Unirii, municipiul Suceava și la un moment dat i s-a făcut rău și s-a prăbușit la pământ, prezentând contracții musculare.
Mai multe persoane prezente în stație au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor medical, iar în cele din urmă a fost solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță.
La scurt timp la fața locului a sosit u
Un echipaj de ambulanță a sosit la fața locului în scurt timp și a găsit pacientul în stop cardio-respirator. Medicul a efectuat manevrele de resuscitare, însă nu a mai reușit să îl salveze pe bărbat și a declarat decesul acestuia.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morga Spitalului Judeţean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava în vederea efectuării autopsiei și constatării cauzei decesului.
SORIN NICA