Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților nu comentează sesizarea președintelui Klaus Iohannis la Curtea Constituțională în legătură cu legea prin care un teren de 20 de hectare al Stațiunii de Cercetare Agricolă Suceava a fost cedat Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru construirea unui centru liturgic, social şi filantropic.
“Fiind vorba de un demers, nu îl comentez în niciun fel. Să așteptăm finalitatea demersului”, a precizat el.
În sesizarea către CCR publicată de Administrația Prezidențială, Iohannis preciza că „legea criticată este însoțită de o expunere de motive prin care se încearcă justificarea transmiterii unui teren în domeniul public al municipiului Suceava, în realitate, paragrafele inserate în aceasta nu pot fi calificate ca reprezentând argumente reale care să susțină scopul actului normativ prin care se diminuează cu 20 de hectare domeniul public al statului afectat cercetării”.
Motivarea menționa că „nu este explicat de ce este absolut necesar a fi afectat patrimoniul unei unități de cercetare ce face parte din sistemul național agricol, prin transferul unei suprafețe de teren indispensabil activității.
Având în vedere că terenul este situat în zona limitrofă a Cetății de Scaun a Sucevei, era absolut necesar să existe un studiu din care să reiasă impactul noii soluții legislative, mai ales în ceea ce priveşte zonele de protecție aferente monumentelor istorice”.
În lege nu este motivată rațiunea pentru care suprafața de 20 de hectare nu mai este necesară Academiei de Ştiințe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeştiˮ – forul național de consacrare academică şi de coordonare a activității de cercetare ştiințifică în domeniile agriculturii, silviculturii, acvaculturii, medicinei veterinare, industriei alimentare, dezvoltării rurale şi protecției mediului.
Președintele Iohannis spune că legea trebuia să includă prevederi în sensul reîntoarcerii terenului cedat în administrarea Academiei de Ştiințe Agricole şi Silvice, dacă Arhiepiscopia nu realizează obiectivul pentru care a primit terenul, „cu atât mai mult cu cât legea criticată nu reglementează un termen pentru construirea obiectivului vizat”.
Șeful statului reclamă și încălcarea principiului autonomiei locale, prin lipsa manifestării de voință a municipiului Suceava.
TEODOR PUȘCAȘU