Deputatul PSD Suceava Gheorghe Șoldan a participat, azi, alături de secretarul de stat Bogdan Bălănișcu (Ministerul Mediului) la o întâlnire la Prefectura Suceava, pentru prezentarea proiectului din cadrul campaniei naționale de împăduriri, prin care statul își propune să împădurească 56.000 de noi hectare până la finalul anului 2026.
Șoldan a trimis apoi un comunicat de presă în care detaliază viitoarele acțiuni care vor contribui la creșterea suprafețelor împădurite, dar a uitat să analizeze o problemă mult mai gravă, asupra căreia “a atras atenția” luna trecută.
Nu de alta, dar avea prilejul, deoarece în sală erau și reprezentanții Direcției Silvice Suceava….
Citește și⤵
Pentru a mai atenua vechile “critici”, Șoldan a transmis, azi, că “la nivelul județului Suceava, suprafața împădurită este de aproape 50%.
Deși ne-am confruntat în ultimii ani cu defrișări ilegale, în sfârșit putem spune că venim cu un proiect care ne dă încredere că nepoții și strănepoții noștri se vor bucura de pădure”.
DAN PASCARU