Direcția Națională Anticorupție a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Mihai-Cătălin Bîzăran, la data faptelor agent de poliție judiciară în cadrul I.G.P.R.-Direcția de Investigare a Criminalității Economice, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În același dosar a fost trimis în judecată în stare de libertate și Ionuț Ursu, patronul firmei Saniral S.R.L. Bogdănești, județul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 28 septembrie – 30 decembrie 2022, inculpatul Cătălin-Mihai Bîzăran, în calitate de lucrător de poliție judiciară delegat să efectueze activități de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (P.Î.C.C.J), ar fi pretins de la Ionuț Ursu, patronul Saniral, cap al mafiei lemnului, vizat de cercetările din dosarul respectiv pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și delapidare, suma de 300.000 euro (200.000 euro pentru sine și 100.000 euro pentru un intermediar).
Banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin în schimbul promisiunii că ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus precum și pentru a propune o soluție de clasare în cazul infracțiunii de evaziune fiscală. De asemenea, acesta ar fi promis suceveanului Ionuț Ursu că va interveni la procurorul de caz (asupra căruia a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență) astfel încât acesta din urmă să dispună soluția clasării pentru infracțiunea de evaziune fiscală și să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției cu persoana vizată pentru infracțiunea de delapidare.
Inculpatul Cătălin-Mihai Bîzăran i-ar mai fi transmis aceleiași persoane informații nedestinate publicității din dosarul respectiv, dar și cum se vor derula cercetările în continuare.
Procurorii au transmis că în acest dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane implicate.
Citește și⤵