Acțiunea a avut loc pe strada Radu Beller din cartierul bucureștean Dorobanți, unde polițiștii bănuiți au fost puși să stea cu mâinile pe mașină și percheziționați. De asemenea, a fost percheziționată mașina de serviciu în care s-ar fi găsit aproximativ 1.000 de lei, bani marcați.
Un șofer turc care comisese mai multe nereguli în trafic a fost cel care le-ar fi dat mită oamenilor legii.
“Au urmărit și au interceptat autospeciala de poliție, înțeleg că au găsit și o sumă de bani marcați în autospeciala de poliție și, de asemenea, vorbim și de un conducător auto turc care era în spatele autospecialei de poliție”, a transmis Cosmin Andreica, de la sindicatul Europol.
Este vorba despre un ofițer și un agent al Brigăzii Rutiere București, care au fost duși la audieri. Se pare că aceștia nu sunt nu sunt singurii suspecți în dosar. Mai mulți polițiști de la Brigada Rutieră și-ar fi făcut un obicei de a opri mașinile de lux pentru a obține spagă de la conducătorii auto.