Un cetățean român, în vârstă de 92 de ani, a fost lovit mortal de o mașină pe autostrada M0 din Ungaria. Accidentul s-a petrecut în seara zilei de duminică, 30 aprilie 2023, iar șoferul a părăsit locul faptei fără să acorde ajutor victimei.
Postul RTL informează că, după accident, traficul a continuat timp de 20 de minute în zonă și poliția estimează că aproximativ 40 de mașini ar fi trecut peste trupul neînsuflețit al bătrânului.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiștii maghiari, bărbatul de 92 de ani a încercat să traverseze neregulamentar autostrada pe jos și a fost lovit de un autovehicul. Șoferul și-a continuat deplasarea fără să oprească la locul accidentului pentru a verifica starea victimei și fără a-i acorda primul ajutor.
Polițiștii au găsit resturi umane pe autostradă pe o distanță de o jumătate de kilometru.
Bătrânul coborâse dintr-un autocar cu turiști care se oprise la stația de odihnă Annahegyi și a încercat să ajungă la un magazin de pe partea opusă a drumului. Mașina l-a lovit în timp ce se întorcea, pe la mijlocul autostrăzii.
Astăzi dimineață, polițiștii au găsit vehiculul care l-a lovit pe român (o dubă Mercedes Sprinter de culoare gri), abandonat pe strada Arany János din localitatea Diósd. Deocamdată nu au reușit să dea de cele trei persoane care se aflau în interior în momentul accidentului.