USR Suceava critică Guvernul PSD-PNL deoarece “nu găsește bani pentru profesori”, dar, în schimb, alocă fonduri suplimentare pentru funcționarii din administrație, care “vor primi, de-a valma, o majorare a salariilor cu aproape 10%”.
Potrivit Departamentului de Comunicare USR Suceava, “profesorii au ieșit în stradă să ne spună că un profesor debutant nu poate trăi decent cu 2.400 de lei.
Într-o încercare de a sparge greva, Guvernul crește doar salariile personalului nedidactic auxiliar, la pachet cu salariile funcționarilor, iar profesorilor le promit vouchere de masă din banii europeni pentru cei sărăci.
Practic, vor crește, de la 1 iunie, salariile pentru înalți funcționari publici, șef birou, șef serviciu, directori, referenți, consilieri, auditori, agenți vamali, manageri publici, consilieri de afaceri europene, diverși funcționari din ministere, de la cabinetele demnitarilor, de la Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței.
Banii pentru toate aceste majorări salariale puteau fi alocați pentru a crește veniturile profesorilor”.