O femeie din comuna Șcheia a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a anunța faptul că nepoata ei a fost agresată de o localnică.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, pe data de 26 mai 2023, în jurul orei 20.00, victima în vârstă de 20 de ani se deplasa pe o stradă locuită de romi din satul Șcheia, jud. Suceava, când s-a întâlnit cu cealaltă femeie și, pe fondul unor discuții legate de familie, cea din urmă i-a aplicat mai multe lovituri.
Victima nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale. Ea a depus o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de “lovire sau alte violențe” care va fi soluționată de către polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Șcheia.