Comisarii Gărzii de Mediu Suceava au primit o sesizare cu privire la neconformităti în activitatea de exploatare forestieră desfăsurată pe raza Ocolului Silvic Malini.
A fost desfășurat un control în zona specificată în sesizare, ocazie cu care au fost constatate deficiențe privind respectarea legislatiei de mediu în activitatea de exploatare forestiera desfășurată de o societate din judetul Neamț.
“Față de cele constatate a fost aplicată o sancțiune contraventională pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 23/2008, în cuantum de 8000 lei .
În cauză au fost stabilite măsuri cu termene de realizare în vederea remedierii deficientelor constatate”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava.