Azi-dimineață, un autoturism a ieșit în afara parții carosabile, pe raza localității Ilișești. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Au fost trei persoane implicate, dintre care una a rămas încarcerată care a fost extrasă de pompierii militari. Toate cele trei victime (doi adulți și un minor) erau conștiente și cooperante. Au fost preluate de echipajele medicale și paramedicale, care le-au acordat îngrijiri medicale.
Ulterior, toate cele trei persoane implicate in accident au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.