Ieri a fost publicată lista inițială a rezultatelor înregistrate în urma etapei de evaluare a calității proiectelor depuse în cadrul apelului Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual.
Proiectul depus de Consorțiul DUAL USV, „Performanță în formarea profesională prin parteneriatul cu mediul economic pentru dezvoltarea rutei complete de învățământ dual la USV”, s-a clasat pe locul al treilea la nivel național și pe primul loc la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Est, cu un scor de 89,60 puncte.
Proiectul depus de Consorțiul DUAL USV a vizat obținerea finanțării din fonduri nerambursabile PNRR pentru înființarea unui campus integrat destinat învățământului dual, pe terenul de 30 hectare pe care USV îl administrează în comuna Moara.
Campusul va fi format, în principal, din două clădiri, cu o suprafață totală de peste 10.000 mp, în care vor exista laboratoare și ateliere pentru formarea profesionala a elevilor și studenților înscriși în învățământul dual în licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț.
În ceea ce privește învățământul superior în regim dual, USV are în vedere dezvoltarea și adaptarea următoarelor programe de studiu: Autovehicule rutiere, Robotică / Mecatronică, Tehnologia construcţiilor de maşini, Inginerie mecanică, Calculatoare, Rețele și software de telecomunicații / Electronică aplicată, Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule, Energetică și tehnologii informatice / Managementul energiei, Sisteme electrice, Automatică şi informatică aplicată.
Alături de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, din Consorțiul DUAL USV fac parte alți 40 de parteneri: 13 unități de învățământ cu profil tehnic și tehnologic, 18 agenți economici (din județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț) și 9 instituții din domeniul administrației publice locale.
Valoarea estimată a proiectului care urmează să fie implementat se ridică la circa 25 milioane de euro.
BEATRICE OȘEAN