Primăria Suceava va contracta un credit bancar de 50.000.000 de lei (aprox. 10 milioane de euro) pentru cofinanțarea etapei 3 a rutei rutiere alternative Suceava-Botoșani și pentru parcarea etajată de pe strada Ștefan Tomșa, în părți egale.
Împrumutul va fi luat cu o perioadă de maturitate de 10 ani.
Etapa 3 a rutei spre Botoșani este cuprinsă între Podul Unirii (strada Energeticianului) și DN 29, cu un pasaj peste calea ferată, iar parcarea etajată este prima de acest fel din municipiu.
Gradul actual de îndatorare al Primăriei Suceava este de 14,17% (limita impusă de lege fiind de 30%).
DAN PASCARU