Ieri, 27 iunie 2023, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a formulat propunere de arestare preventivă faţă de Marcel Muntean (41 de ani), din satul Boura, comuna Forăști, recidivist, care a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pentru 30 zile.
Pe data de 19 iunie 2023, în jurul orei 09:10, Muntean a condus un autoturism fără să deţină permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule și în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Probele biologice au arătat că avea o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,09 ‰ (proba I, ora 11:00) şi 0,91 ‰ (proba a II-a, ora 12:00).
Bărbatul este recidivist și fost condamnat în trecut la 1 an și 3 luni de închisoare cu suspendare tot pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.
SORIN NICA