Sfârșit tragic pentru un bărbat din comuna suceveană Putna, care a suferit un accident într-o zonă de pădure în timp ce filma la videoclipul unei cântăreț din București.
Pe data de 1 iulie 2023, în jurul orei 09.00, prin sistemul unic de urgență 112 a fost solicitat un echipaj medical pentru a oferi îngrijiri unui bărbat rănit pe raza comunei Putna.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, sâmbătă dimineață, Gheorghe Cenușă (55 de ani), din comuna Putna, participa împreună cu mai multe persoane la realizarea unui videoclip într-o pădure de pe raza comunei natale.
Victima încălecase pe calul său de rasă care cântărește aproximativ 800 de kilograme, care la un moment dat s-a ridicat în două picioare și a căzut pe spate, prinzându-l dedesubt pe Gheorghe Cenușă și provocându-i acestuia leziuni grave.
Un echipaj SMURD i-a acordat călărețului primele îngrijiri medicale la fața locului și apoi l-a transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind ulterior transferat la Spitalul Județean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Din nefericire, rănile suferite de bărbatul din Putna au fost extrem de grave și ieri a încetat din viață la unitatea medicală suceveană.
SORIN NICA