Pe data de 9 iulie 2023, în jurul orei 11.50, un tânăr de 20 de ani, din comuna suceveană Siminicea, care conducea un scuter marca Honda pe DJ 208A, de pe raza localității de domiciliu, a intrat în coliziune cu un cap de pod și cu o trotinetă electrică pe care se aflau doi copii, unul în vârstă de 8 ani și celălalt de 9 ani.
Din fericire, cei doi băieți nu au suferit răni grave.
Tânărul care a produs accidentul a fost testat cu aparatul etilotest și rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “vătămare corporală din culpă”.