Viceprimarul PNL de Suceava Lucian Harșovschi nu a spus clar dacă va candida la funcția de primar, deținută din 2004 de șeful său de partid, Ion Lungu.
Întrebat în legătură cu acest aspect în conferința de presă de azi, Harșovschi a răspuns ambiguu: „Nu e momentul să răspundem la astfel de întrebări, mai avem un an în care să vedem ce se va întâmpla…
Sunt și voi fi un om de echipă, din această echipă fac parte sucevenii … am spus de suceveni și dom’ primar este sucevean.
Noi avem primar în funcție până în septembrie 2024, haideți să vedem atunci.
Eu sunt în același partid din anul 2000, nu am schimbat niciun partid până acum”.
În ultima perioadă au circulat zvonuri insistente care îl dădeau pe Harșovschi candidat la funcția de primar al Sucevei ba independent, ba din partea AUR, ba a altui partid.
În paralel, nici primarul Lungu nu s-a exprimat clar în privința candidaturii la un nou mandat.