Un agent economic din comuna suceveană Baia, autorizat doar ca transportator de lemn, a fost prins că pe lângă activitatea de transport, făcea ilegal și vânzarea materialului lemnos transportat. La verificări s-a descoperit că a repetat acțiunea în cazul a 211 transporturi și s-a dispus amendarea cu 6.000 de lei și confiscarea sumei de 137.488 de lei, reprezentând valoarea mărfii transportate și comercializate cu încălcarea legii.
Garda Forestieră Suceava, în colaborare cu lucrători ai Serviciului de Investigare a Fraudelor – B.I.C.M.A. din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a efectuat, în perioada 26 iunie 2023 – 13 iulie 2023, verificări cu privire la modul de respectare a prevederilor legale privind comercializarea și transportul materialelor lemnoase pe drumurile publice.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că un operator economic din comuna Baia, județul Suceava, în calitate de transportator profesionist, a efectuat un număr de 228 de transporturi de materiale lemnoase prin care a comercializat un volum total de 665,24 mc. În urma analizei ce a constat în verificarea legalității emiterii avizelor de însoțire, efectuării transportului, destinațiilor înscrise în avizele de însoțire, beneficiarii materialelor lemnoase, traseele înregistrate în aplicația SUMAL 2.0, s-a constatat faptul că din totalul de 288 de transporturi efectuate, un număr de 211 au fost efectuate cu încălcarea prevederilor legale. Cu ocazia efectuării celor 211 transporturi, s-a transportat și comercializat un volum total de 609,81 mc materiale lemnoase.
Astfel, din datele deținute și a probelor strânse, rezultă faptul că în perioada 16 iunie 2022 – 26 iunie 2023, operatorul economic în cauză, a efectuat succesiv un număr de 211 transporturi de materiale lemnoase, fără a fi îndeplinite condițiile legale de proveniență a acestora, întrucât locațiile de descărcare a acestora nu coincid cu cele înscrise în avizele de însoțire care au însoțit transporturile.
În acest sens operatorul economic a fost sancționat contravențional, cu amendă totalizând 6.000 de lei, iar cantitatea de 609,81 mc materiale lemnoase, aferentă celor 211 transporturi efectuate cu încălcarea prevederilor legale, în valoare de 137.488 de lei, a fost confiscată valoric.
Aprofundând verificările, lucrătorii Gărzii Forestiere Suceava au constatat faptul că, deși operatorul economic este înregistrat în evidențele instituției ca fiind autorizat să efectueze doar activități de prestări servicii transport, obținând statutul de transportator profesionist cu acces specific în aplicația SUMAL 2.0, în perioada menționată, operatorul economic a comercializat întreaga cantitate de materiale lemnoase pe care a achiziționat-o, transportând-o către diverși beneficiari persoane fizice. În acest caz a fost sesizată ANAF – Direcția Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava, în vederea verificării aspectelor referitoare la îndeplinirea obligațiilor fiscale aferente activității de prestări servicii de transport materiale lemnoase, precum și a obligațiilor fiscale aferente activității de comercializare a materialelor lemnoase.
Cu această ocazie, Garda Forestieră Suceava atrage atenția cu privire la respectarea de către transportatorii profesioniști a obligațiilor referitoare la trasabilitatea materialelor lemnoase transportate, care includ datele referitoare la: beneficiarii materialelor lemnoase, locul de descărcare a materialelor lemnoase care trebuie să coincidă cu cel înscris în avizele de însoțire, operarea aplicației SUMAL 2.0 – efectuarea conformă a fotografiilor obligatorii, asigurarea funcționalității dispozitivului pentru înregistrarea traseului urmat, finalizarea transportului la locul de destinație.