Ieri, la ora 23.15, polițiștii Secției 4 Gălănești au observat, pe DC Putna, un autoturism de teren, care circula sinuos și cu viteză mărită.
Agenții au efectuat semnale de oprire, însă conducătorul acestuia nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare.
Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului pe o distanță de aproximativ 500 de metri, la un moment dat conducătorul auto a virat la dreapta pe un drum neclasificat, iar după aproximativ 5 metri, într-o pantă, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în pârâul Putnișoara.
Întrucât autoturismul se inunda la interior, polițiștii au intervenit pentru a oferi ajutor conducătorului auto și unei pasagere.
Din autoturism au fost extrași în condiții de siguranță și evacuați conducătorul autoturismului, un bărbat de 26 ani împreună cu pasagerul, respectiv o tânără de 23 ani, din Putna.
Cei doi nu prezentau leziuni sau urme vizibile de violență și au refuzat să solicite intervenția unui echipaj medical care să le acorde îngrijiri medicale.
Bărbatul și pasagera au fost conduși la sediul Postului de Poliție Vicovu de Jos – Secția 4 Poliție Rurală Gălănești, unde, în urma verificării în bazele de date a rezultat că șoferul este posesor al permisului de conducere valabil, iar autoturismul are inspecția tehnică periodică și polița de asigurare RCA valabile.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost sancționat cu amendă de 2.755 lei, dispunându-se ca măsură complementară suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 4 luni, fiindu-i reținut permisul de conducere.
SORIN NICA