Victimele violenței domestice beneficiază de mai mult sprijin: ordine de protecție pe o durată dublă, de un an și asistență juridică gratuită și în apel, nu doar în prima instanță.
Legea inițiată de USR intră în vigoare după ce a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Legea USR a fost redactată în urma consultării cu reprezentanți ai rețelei pentru protecția victimelor violenței domestice şi ProTECT.
„Ideea dublării – de la 6 luni la un an – a duratei ordinelor de protecție s-a bazat pe realitatea cruntă potrivit căreia abuzurile ce îmbracă forma violenţei domestice se întind, de cele mai multe ori, pe luni sau chiar ani, astfel că durata de 6 luni s-a dovedit insuficientă pentru a permite victimelor să o ia de la capăt, departe de agresor și în deplină siguranță.
Doar în iunie au fost, la nivel național, 845 de apeluri la numărul unic destinat victimelor violenței domestice.
Gratuitatea asistenței juridice pe parcurs va fi imbold pentru mai multe victime să plece din situația abuzivă.
Măsurile care intră astăzi în vigoare sunt doar o parte din demersurile concrete făcute de USR pentru reducerea fenomenului violenței domestice.
Tot la inițiativa USR a fost adoptată și legea prin care victimele violenței domestice au dreptul la locuințe sociale și de necesitate pe durata ordinului sau în cazul relocării din casa familiei”, a transmis Departamentul de Comunicare USR Suceava.
DAN PASCARU