Pe data de 4 august 2023, în jurul orei 00:40, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Suceava- Biroul Rutier, efectuând serviciul de control şi supraveghere a traficului rutier pe str. Ștefan cel Mare din mun. Suceava, au înregistrat cu aparatul radar montat pe autospeciala de poliție, o motocicletă care circula cu viteza de 114 km/h în zonă cu limitare 40 km/h.
S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, conducătorul motocicletei oprind inițial, însă când a fost somat să oprească motorul și să scoată cheile din contact, acesta a demarat în trombă, sporind ulterior viteza de deplasare.
În aceste condiții polițiștii au plecat în urmărirea motocicletei, folosind semnalele acustice și luminoase și efectuând somații verbale prin sistemul acustic al autospecialei.
Urmărirea s-a desfășurat pe mai multe artere de circulație de pe raza municipiului Suceava, motocicleta fiind inregistrată de aparatul radar circulând inclusiv cu viteza de 138 km/h în zonă cu limitare 40 km/h, circulând pe sensul opus de deplasare și rulând fără a acorda prioritate altor vehicule.
Polițiștii au reușit blocarea și oprirea motocicletei în condiții de siguranță, atât pentru conducătorul acesteia, cât și pentru echipajul de poliție și ceilalți participanți la trafic.
S-a stabilit faptul că persoana care a condus motocicleta este un bărbat de 29 de ani din comuna Udești, jud. Suceava, iar acesta nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei vehiculului pe care acesta îl conducea.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul afişat fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, pentru abaterile rutiere săvârșite, acesta a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 cu amenzi în cuantum de 17.805 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,, conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.