Un motociclist care circula cu 200 de kilometri la oră pe străzile din municipiul Suceava, a fost lăsat fără permis pentru șase luni și amendat cu 4.000 de lei
După ce anterior, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Rutier, au întocmit dosar penal unui motociclist fără permis și care a fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 114 km/h în zonă cu limitare 40 km/h, polițiștii rutieri suceveni au identificat în trafic un alt motociclist care a condus cu aproape 200 km/h.
Astfel, la data de 04.08.2023, în jurul orei 09:25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava, în timp ce executau serviciul cu autospeciala cu aparat radar au surprins rulând pe DN 17 o motocicletă cu viteza de 197 km/h, pe un segment de drum cu limitare de viteză la 80 km/h.
S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, însă conducătorul motocicletei și continuat deplasarea, fiind urmărit cu autospeciala de poliție și oprit după câțiva kilometri pe DN 17.
Pe lângă depășirea vitezei legale, pe parcursul urmăririi motociclistul a realizat și o depășire interzisă, cu încălcarea marcajului longitudinal continuu.
După ce s-a reușit blocarea și oprirea motocicletei în condiții de siguranță, polițiștii au procedat la identificarea motociclistului, respectiv un tânăr din sat Dârmoxa, oraș Broșteni, jud. Suceava.
Pentru abaterile rutiere săvârșite polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 180 zile, dar și sancționarea contravențională cu amenzi în valoare totală de 4.060 lei.
“Atenție! Deși prezenta motocicliștilor pe drumurile publice este una cu specific sezonier, de cele mai multe ori, consecințele accidentelor în care aceștia sunt implicați sunt grave.
– Utilizați echipamentul de protecție omologat (cască, costum, cizme și mănuși) pentru că numai acesta vă poate asigura o protecție eficientă în caz de accident.
– Fiți vizibili – folosirea permanentă a luminii de întâlnire și semnalizarea oricărei schimbări a direcției de mers este obligatorie, iar pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, folosiți echipament reflectorizant.
– Respectați regulile privind efectuarea depășirii, manifestați prudență și efectuați această manevră numai prin partea stângă, fără a-i incomoda pe ceilalți parteneri de trafic.
– Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște sau accelerarea puternică a motorului produc disconfort, iar aplicarea principiului ,,mă strecor” pentru că am timp sau am loc, generează risc major de accident.
– Adaptați permanent viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic.
– Anticipați pericolele – rulând la distanță de minim 1,5 m față de vehiculele aflate în staționare, pentru a evita deschiderea bruscă a unei portiere.
– Nu confundați strada cu pista de concurs – viteza crește exponențial riscul de accident, precum și gravitatea consecințelor.
Nu în ultimul rând, polițiștii reamintesc că neoprirea la semnalul regulamentar al polițistului rutier nu este doar o contravenție, ci poate atrage consecințe din cele mai grave pentru șoferul care încalcă legea, pasagerii din vehiculul acestuia, alți participanți la trafic (șoferi sau pietoni) și chiar pentru polițiștii care vor desfășura activități de interceptare și oprire.
Urmărirea vehiculului care nu oprește la semnalul polițistului generează riscuri suplimentare pe fondul dezvoltării unor viteze superioare de deplasare, presiune psihică suplimentară în condiții asociate de multe ori și consumului de alcool sau substanțe interzise de către șoferi”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava.