Deputatul PNL Suceava Ioan Balan ia atitudine în privința ultimelor divergențe cu colegii de alianță din PSD, determinate de creșterea taxelor.
După ce PSD le-a arătat liberalilor pisica unei guvernări alături de USR, Balan spune că “PSD trebuie să privească PNL ca pe un partener de guvernare și nu doar un mijloc prin care își asigură o majoritate parlamentară.
Este extrem de important să ia în calcul, dacă dorește să modifice fiscalitatea, că afectează o parte importantă a societății românești, cei care produc plus valoare, respectiv pe cei care sunt reprezentați de liberali”.
Balan se dă cocoș, deși nu e: “Noi, cei din PNL, nu am intrat în această guvernare să asigurăm o majoritate pentru PSD, ci suntem parteneri în această guvernare, parteneri care reprezintă o parte importantă a societății românești și, în mod special, pe cei care produc plus valoare”, după care recunoaște candid: “Este nevoie de o restructurare a aparatului de stat care este supraîncărcat.
Cu siguranță trebuie găsite acele pârghii care să pună în mișcare instituțiile statului responsabile cu colectarea de la rău platnici, dar este total incorect să adaugi o povară în plus tocmai celor care își plătesc taxele la zi”.