O tânără de 26 de ani, mamă a trei copii, însărcinată din nou, a ajuns la spital cu sângerări și s-a stins din viață sub privirile cadrelor medicale urlând de durere. Soțul femeii decedate spune că soția lui a murit cu zile, deoarece medicii ar fi lăsat-o fără îngrijiri de specialitate peste noapte.
De asemenea, și ceilalți membri ai familiei ei acuză medicii că nu au îngrijit-o așa cum trebuia. O petiție online prin care cer dreptate pentru Alexandra a fost semnată până în prezent de peste 5.600 de oameni.
Verificări în acest caz fac reprezentanții spitalului, polițiștii și reprezentanții Direcția de Sănătate Publică.
În fața maternității, oamenii au prins lumânări, au lăsat flori și scrisori de adio și au cerut să se facă lumină în cazul morții Alexandrei. Alexandra avea 26 de ani și trei copii, de 1, 3 și 5 ani.
În certificatul medical constatator, la cauza morții apare scris insuficiență cardiorespiratorie acută și edem pulmonar acut, ca urmare a unei sarcini oprite în evoluție complicată infecțios.
Conducerea spitalului susține că pacienta a fost tratată conform protocolului, dar continuă cercetările într-o anchetă internă.
”S-au efectuat investigații de laborator și investigații paraclinice, s-a efectuat un examen ecografic, nu s-a impus evacuarea sarcinii în timpul nopții, deoarece sângerarea genitală a fost foarte redusă, colul uterin închis fără semne, avort în evoluție”, a declarat Ioan Asaftei, purtător cuvânt al Spitalului Judeţean Mavromati Botoşani, pentru PRO TV.
Polițiștii au început audierile și strângerea de probe într-un dosar penal in rem. De asemenea, se așteaptă rezultatul autopsiei de la Iași în vederea stabilirii încadrării juridice.
SORIN NICA
BA NENOROCITILOR PSD si PNL, lasati chiolhanuril , comunale, firati ai dracului de NESIMTITI !!! lasti invitatiile la adresa lui CIOLACA !! lasati primarii vostri de rahat ! MOR FEMEILE IN MATERNITATI, FEMEI MAME cu copiii multi si voi bahaiti OA CA CA – OA CA CA ! Plecati fugiti ca vine tavalugul peste voi, NESIMTITILOR !!
vreau sa se facă dreptate pentru Alexandra