Inconștiența unei tinere în vârstă de 20 de ani, din județul Suceava, care circula la volanul unei mașini de lux cu viteaza de 123 de km/h pe Drumul Național 2-E 85 (numit “Drumul morții” din cauza numărului mare de accidente produse), în localitatea băcăuană Onișcani, i-a determinat pe polițiști să o oprească și să-i reamintească cum e să fii pieton.
Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de control pe Drumul Național 2-E 85, în localitatea Onișcani și astfel au depistat-o pe suceveancă.
Indicatoarelor rutiere arătau o limită de viteză de 50 km/h în zonă, însă tânăra șoferiță cu permisul luat de puțin timp a fost înregistrată de radar la o viteză de 123 km/h. Polițiștii au intervenit imediat, oprind vehiculul și luând măsurile legale corespunzătoare.
Conducătoarea auto a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 2175 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru o perioadă de 120 de zile, conform legii, drept pedeapsă pentru încălcarea flagrantă a regulilor de circulație. Oamenii legii i-au eliberat o dovadă înlocuitoare, însă fără drept de circulație, fiind nevoită să apeleze la familie pentru a-și luat mașina acasă.
“Polițiștii rutieri au folosit acest prilej pentru a atrage atenția tuturor participanților la trafic cu privire la gravitatea și pericolul vitezei excesive în trafic. Această acțiune a fost menită să sublinieze că depășirea limitelor legale de viteză reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere și poate avea consecințe grave pentru siguranța rutieră.
Astfel, autoritățile rutiere îndeamnă toți conducătorii auto să respecte cu strictețe limitele de viteză impuse în fiecare sector de drum și să conducă responsabil, având în vedere că siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic depinde de modul în care fiecare se conformează regulilor de circulație”, au trasmis reprezentanții IPJ Bacău.