Ieri a avut loc, la Muzeul de Istorie Suceava (sediul provizoriu al Prefecturii), o întrunire cu reprezentații Autorității Electorale Permanente și Direcției de Statistică, în vederea identificării unor spații pentru desfășurarea alegerilor de anul viitor.
Mai exact, este vorba despre spații necesare Biroului Electoral Județean, comisiei tehnice și grupului de lucru aferent.
Asta înseamnă că lucrările la Palatul Administrativ Suceava nu vor fi finalizate în timp util pentru mutarea Prefecturii în vechiul sediu.
“Având în vedere amploarea și importanța proceselor electorale din anul 2024, Prefectura Suceava a inițiat procedura de identificare a spațiilor pretabile a fi închiriate pentru desfășurarea în bune condiții a alegerilor, procedură care a ajuns la etapa de negociere a ofertei financiare prezentate de către operatorul economic care respectă toate cerințele caietului de sarcini.
Etapa următoare va fi emiterea unui ordin al prefectului prin care se va constitui comisia de negociere a ofertei financiare, comisie care va fi compusă din reprezentanți ai instituțiilor implicate în procesul electoral”, a informat Prefectura Suceava.