Graba de a fi
Lumina de toamnă cade strâmb peste oameni,
Peste gândurile lor colțuroase nici nu s-ar putea altfel.
Într-o margine verdele stă nemișcat
Acolo se aud greierii din vară.
Mintea nu poate cuprinde toate grozăviile din jur,
Nu ai atâta lumină cât să cureți toate neajunsurile materiei,
De praf, de metal strivit, de mașini înfuriate
de parcă pot face ele ce vor cu sufletele din interior,
De lacrimi din ochi stinși prea repede,
din ochi de îngeri care nu au mai ajuns pe pământ.
De unde atâta lumină, Te întreb?
Până și versul se scurge altfel, a obosit…
