Un incendiu a avut loc, astăzi, la acoperișul unei cladiri de locuit, P+1, în orașul sucevean Gura Humorului.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu degajări de fum, la o parte din acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 50-60 metri pătrați.
Clădirea de locuit are 13 apartamente, iar după izbucnirea incendiului 10 persoane s-au autoevacuat.
Pentru lichidarea incendiului pompierii au fost nevoiți să decoperteze acoperișul.
Potrivit reprezentanților ISU Bucovina Suceava, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu defect.