Pe 15 septembrie între orele 7,00-9,00, trenurile vor fi oprite pe reţeaua feroviară română, cauza fiind o grevă de avertisment, a declarat, pentru Agerpres, Viorel Istrate, secretarul general al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane.
“Sunt vizate toate trenurile aflate în circulaţie, în intervalul orar 7:00-9:00, cu excepţia celor în care se află grupuri de elevi, grupuri vulnerabile. Acele trenuri nu vor fi oprite”, a menţionat Istrate.
Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane a anunţat că va declanşa, pe 15 septembrie, o grevă de avertisment, care vrea să atragă atenţia asupra “unor teme care nu mai pot fi ţinute în mape, pe holurile Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului”.
Printre motivele care stau la baza deciziei de organizare a grevei de avertisment se numără lipsa bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar, dar şi lipsa finanţării strategice şi coerente a căii ferate.
“Ne-am aflat în negociere pentru Noul contract colectiv de muncă încă din luna martie, suntem acum în septembrie și nu avem acest contract colectiv de muncă, nu avem buget, nu avem nimic.
Ce ne interesează pe noi este ca Ministerul de Finanţe să finanţeze corect şi la timp activităţile de exploatare, astfel încât să nu mai mergem cu 45 km/h şi cu cutiile astea de conservă cărora le spunem generic vagoane, trenuri şi să eliminăm, dacă se poate, situaţia în care ne aflăm acum, în care toată lumea chinuie pe toată lumea.
Din păcate, agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorităţi formulată cu claritate şi public de către lucrătorul feroviar.
Pentru readucerea structurii feroviare româneşti la parametrii europeni este nevoie de un proiect de ţară corect coordonat cu structurile europene şi finanţat cu câteva zeci de miliarde de euro.
Deficitul de angajaţi depăşeste 6.000 de oameni, iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii”, a declarat Viorel Istrate.