În această după-amiază, în localitatea ieșeană Sârca, comuna Bălțați, a avut loc un accident rutier grav în care au fost implicate șapte persoane aflate în trei autoturisme.
Trei persoane au suferit răni, una fiind extrasă din interiorul mașinii de pompierii de la descarcerări și transportată la spital cu o ambulanță. Celelalte persoane implicate au primit îngrijiri medicale la fața locului și au refuzat să fie duse a spital.
De la ISU IAȘI au acționat două autospeciale de intervenție și stingere cu module de descarcerare și acordarea primului ajutor și două echipaje de prim ajutor calificat
Șoferii de la două autoturisme au fost testați cu aparatul etilotest și rezultatele au fost negative, iar cel de-al treilea nu a putut fi testat din cauza stării de sănătate și i-au fost recoltate probe biologice de sânge la spital
„Au fost asistate medical toate cele 7 persoane implicate în evenimentul rutier, toate sunt conștiente, o singură persoană a fost transportată la spital”, a transmis ISU Iași.
SORIN NICA