Accident rutier pe o trecere de pietoni din municipiul Iași, unde un copil a fost lovit pe o trecere de pietoni de o șoferiță de 30 de ani care și-a continuat drumul fără să oprească. Femeia a fost găsit la scurt timp, pe o stradă apropiată de locul producerii accidentului.
Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, pe care se poate observa faptul că vizibilitatea la trecerea de pietoni este obturată de un autoturism parcat, cu avariile pornite, iar victima aleargă în momentul în care încearcă să traverseze. De asemenea, se vede cum femeia încetinește autoturismul după impact și apoi pleacă mai departe.
La fața locului erau mai multe persoane care au apelat la 112 pentru a solicita ajutor. Victima a fost dusă la spital și este în stare stabilă.
Polițiștii au testat-o cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu a consumat băuturi alcolice. Pe numele ei a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de “vătămare corporală din culpă” și “părăsirea locului accidentului.
SORIN NICA
VIDEO: ZDI-online
dobitocul ala care a parcat pe colt trebuie amendat